Actualităţi

Cetățenii români sunt invitați să voteze în alegerile pentru Parlamentul European la Consulatul Onorific din Riga duminica aceasta

Toți cetățenii români din Letonia sunt bineveniți să vină la Consulatul Onorific al României în Riga pe strada Brīvības 97, etajul 6, duminică, 9 iunie, între orele 08:00 și 23:59 pentru a vota la alegerile pentru Parlamentul European.

Vă rugăm să vă asigurați că aduceți un act de identitate românesc valid sau pașaport pentru a fi eligibil să votați. Consulatul Onorific va oferi toată asistența necesară pentru a facilita procesul de votare. Aceasta este o oportunitate importantă pentru cetățenii români de a-și face auzită vocea în Parlamentul European, influențând deciziile care afectează comunitatea noastră și Uniunea Europeană în general.

Primul concert al pianistei române Oana Dinea în Letonia „People on the Way”

În concertele sale, pianista Oana Dinea încearcă să doboare barierele dintre artist și public. Este la fel de important pentru ea să-și lase povestea să fie auzită atât în muzică, cât și în cuvinte, precum și să stabilească o conexiune reală cu audienta. La sfârșitul anului 2022, artista a lansat primul ei album solo, cu titlul “Oameni”.

Programul din ziua de 2 noiembrie, 2023 include nocturne si mazurci de Frederic Chopin, momente muzicale de Franz Schubert, dansuri ale compozitorului spaniol Isaak Albeniz și compozitorului cubanez Ignacio Cervantes, precum și compoziții muzicale românești și letone.

După concert, veți avea ocazia să discutați cu pianistul la o ceașcă de cafea sau un pahar de vin. Artista vorbește fluent limba română, engleză, franceză și spaniolă.

Mai multe informații și bilete AICI

airBaltic va zbura din nou spre București din 2023

airBaltic announces flights to Bucharest

airBaltic va opera din nou zboruri comerciale regulate din Letonia spre și dinspre România din anul 2023. Compania letonă va relua în mai 2023 zborurile comerciale regulate dintre Riga, capitala Letoniei, și aeroportul Henri Coandă din București.

Zborurile airBaltic dintre cele două capitale vor debuta în 1 mai 2023 și vor fi operate în fiecare zi de luni, miercuri și vineri.

Mai multe informații aici

 

FIBA U18 Women’s European Challenger 2021 Grupa A Jocuri la Riga

În perioada 27 iulie – 1 august, Riga găzduiește FIBA ​​U18 Feminin Grupa A Jocuri, cu echipe care vin din România, Croația, Germania, Portugalia, Rusia și Letonia pentru a concura între ele.

Echipa României este reprezentată de 12 tinere talentate care vor juca împotriva celorlalte echipe din Grupa A la Casa Sporturilor Daugavas în următoarele date și ore:

27.07. 14:30 România vs Rusiei

28.07. 20:30 România vs Portugaliei

29.07. 17:30 România vs Letoniei

31.07. 14:30 România vs Croației

01.08. 14:30 România vs Germaniei.

Jocurile sunt deschise publicului care poate prezenta un certificat digital valid de vaccinare / recuperare.

Biletele pentru jocuri sunt disponibile la: https://www.bezrindas.lv/lv/sporta-biletes/latvijas-basketbola-savieniba/

Consulatul onorific al României în Letonia îi încurajează pe toți cei care doresc să vină și să-și susțină echipa preferată!

Mărțișor în dar!

Mărțișorul este o tradiție sărbătorită de romani în fiecare an pe data de 1 martie. Mărțișor este și un diminutiv al lunii martie și este un fir alb și roșu împletit manual și purtat ca broșă. Tradiția spune că persoana care poartă mărțișorul va avea un an prosper și sănătos.

Pe măsură ce necazurile anului precedent incep sa dispara ușor odată cu zăpada, Consulatul Onorific al României în Letonia își îndreaptă atenția către noi speranțe și modalități de a sărbători primăvara. Și nu există o modalitate mai bună de a face aceasta, decât aceea de a-i ajuta pe cei aflați în nevoie și în același timp de a ne bucura de tradițiile noastre.

Anul acesta, Consulatul Onorific a participat cu plăcere la evenimentul caritabil lansat de Asociația Națională pentru Copii și Adulți cu Autism din România – Filiala Iași (ANCAAR – Filiala Iași), împreună cu Biroul Diaspora al Primăriei Municipiului Iași, facand donații copiilor cu autism care au suferit în urma impactul negativ al COVID-19.

Drept mulțumire, Consulatul Onorific a primit în dar Mărțișorare minunate realizate de copiii cu autism chiar în atelierul lor. Un dar frumos care adaugă culoare și bucurie perioadei de tranziție de la iarnă la primăvară.

Drept urmare, Consulatul Onorific are deosebita plăcere să invite românii din Letonia la sediul Consulatului Onorific din strada Brīvības 97, Riga, in saptamina care incepe luni, 1 martie, pentru a întâmpina sosirea primăverii și a primi în dar un Mărțișor realizat cu dăruință și dragoste. Astfel dorim sa pastram tradiția Mărțișorului și în această perioadă  dificila in speranta ca ne va aduce noua,  tuturor, un gram de noroc și sănătate.

* În conformitate cu restricțiile impuse datorita COVID-19, vă rugăm să contactați în prealabil Consulatul Onorific al României în Letonia, sunând la 67791266 sau prin e-mail: consromania@dan.lv pentru a anunța ora vizitei Dumneavoastra in scopul evitarii  unei posibile aglomerări. Toți cei care intră în clădire sunt rugați să poarte măști. Părinții sunt bineveniți împreună cu copiii!

Ziua Naționale a Romaniei 2020

Dragi Români,

La Multi Ani! In fiecare an Consulatul onorific al Romaniei intimpina Ziua Nationala, o data importantă pentru toti romanii, cu concerte și sărbători si cu multa bucurie.

In acest decembrie avem bucuria in suflete dar marcam Ziua Nationala in familie alaturi de cei dragi noua.

Anul acesta a fost un an de sacrificii pentru toata omenirea si gandurile noastre  se îndreaptă către cei pentru care anul acesta a marcat cel mai greu moment din viața lor.

Sperăm că in decembrie 2021 să ne putem reuni și să ne bucurăm cum noi romanii stim sa o facem, cu muzica, zambete si multa prietenie.

Va dorim o sarbatoare minunata, in mijlocul familiei si trimitem cele mai calde salutări și urări tuturor românilor din întreaga lume de Ziua Națională a României 2020!

Ileana A. Rutman

Consulul onorific al României în Letonia

Link informativ dedicat Ziua Naționale a României: https://www.mae.ro/node/54346

Mesaj important în contextul Alegerilor pentru Parlamentul României din anul 2020

Ambasada României la Vilnius informează cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate că, în contextul Alegerilor pentru Parlamentul României din anul 2020, își vor putea exercita dreptul la vot, în zilele de 5 și 6 decembrie 2020, în intervalul orar 7.00-21.00, și în cadrul secțiilor de votare nr. 399 și 400 organizate în incinta ambasadei – la adresa: Strada Gaono nr. 6, 01131 Vilnius, Lituania, respectiv a Consulatului Onorific al României la Riga – la adresa: Strada Brivibas nr. 97, LV 1001 Riga, Letonia.

Reamintim că, potrivit legii, la secțiile de votare din afara țării își pot exercita dreptul de vot pentru alegerile parlamentare doar cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate.

Vă prezentăm mai jos lista documentelor care atestă un drept legal de ședere în Lituania sau Letonia:

Lituania

  1. Permis de şedere de tip card
  2. Permis de şedere electronic de tip card
  3. Permis de şedere permanentă
  4. Permis de şedere de scurtă durată
  5. Acreditare eliberată de MAE lituanian sub formă de card pentru personalul diplomatic şi tehnico-adminsitrativ al misiunii diplomatice şi pentru angajaţii din Institutul European de Egalitate de Gen (Vilnius)

Letonia

  1. Permis de şedere de tip card
  2. Permis de şedere electronic de tip card
  3. Permis de şedere permanentă
  4. Permis de şedere de scurtă durată

Precizam ca cetatenii romani cu domiciliul sau resedinta in strainatate pot vota la orice sectie de votare deschisa in afara tarii. Lista completă a secțiilor de votare organizate în străinătate poate fi găsită aici – http://www.mae.ro/sites/default/files/file/anul_2020/alegeriparl_2020/ahaep_sectii_strainatare_parlamentare.pdf .

INFORMAȚII GENERALE

  • Fiecare alegător are dreptul la un singur vot. Votul este universal, secret, direct, egal și liber exprimat.
  • Votarea se desfășoară în zilele de 5 și 6 decembrie 2020 între 7.00-21.00 (ora locală), cu posibilitatea prelungirii votării până la ora locală 23.59 dacă mai sunt alegători în secție sau la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot.
  • În cadrul secțiilor de votare din străinătate va funcționa Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot (SIMPV) și de prevenire a votului ilegal; acesta presupune că un operator de calculator va prelua, în secția de votare, înainte de exercitarea dreptului de vot, datele personale ale alegătorului și le va introduce în aplicația specială, care va genera în mod automat listele electorale suplimentare din străinătate. Aplicația are, de asemenea, scopul de a preveni frauda electorală și votul multiplu.

CINE ARE DREPT DE VOT?

  • Au drept de vot cetățenii români care au împlinit 18 ani, inclusiv în ziua alegerilor, și care nu au fost puşi sub interdicţie sau cărora nu li s-a interzis exercitarea dreptului de vot, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă.

 

DOCUMENTE NECESARE 

Cetățenii români cu domiciliul în străinătate își pot exercita dreptul de vot la secțiile organizate în străinătate în baza unuia dintre următoarele acte de identitate:

  • pașaportul simplu, cu menționarea țării de domiciliu;
  • pașaportul simplu temporar, cu menționarea țării de domiciliu;
  • pașaportul simplu electronic, cu menționarea țării de domiciliu.

Cetățenii români cu reședința în străinătate își pot exercita dreptul de vot la secțiile de votare organizate în străinătate în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, însoțite de un document oficial emis de statul străin privind stabilirea reședinței:

  • cartea de identitate;
  • cartea electronică de identitate;
  • cartea de identitate provizorie;
  • buletinul de identitate;
  • pașaportul diplomatic;
  • pașaportul diplomatic electronic;
  • pașaportul de serviciu;
  • pașaportul de serviciu electronic;
  • pașaportul simplu;
  • pașaportul simplu electronic;
  • pașaportul simplu temporar.
·         !!! Potrivit art.1 din Decizia nr 35/2020 a Biroului Electoral Central, alegătorul care deține un act de  identitate din cele prevăzute mai sus, al cărui termen de valabilitate a expirat în perioada 1 martie – 6 decembrie 2020, își poate exercita dreptul de vot la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020 în baza acestuia.
!!! IMPORTANT !!!! Potrivit Deciziei nr. 85/2020 a Biroului Electoral Central, documentele emise de autoritățile străine care atestă reședința în străinătate pot fi prezentate în copie, în original sau în format electronic!!! Dacă aceste documente eliberate de autoritățiile străine au expirat în perioada 1 martie – 6 decembrie 2020, vă puteți exercita dreptul de vot la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020 în baza acestora.

Lista completă a documentelor care atestă reședința în străinătate, potrivit OMAE nr. 1627 din 26.08.2019, poate fi consultată AICI.

  • La alegerile parlamentare din decembrie 2020, potrivit prevederilor legale aplicabile, nu se poate votacu titlul de călătorie.
  • Pentru exercitarea dreptului de vot prin corespondență la alegerile pentru Parlamentul României, alegătorul a avut posibilitatea să se înregistreze ca alegător prin corespondență, până la data de 22 octombrie 2020. În situația în care biroul electoral pentru votul prin corespondență nu a înregistrat primirea plicului transmis de dumneavoastră, vă puteți exprima dreptul de vot la cea mai apropiată secție de votare. După data de 3 decembrie 2020, veți fi informat prin e-mail cu privire la înregistrarea plicului exterior transmis la biroul electoral competent.

 

REGULI SANITARE ANTI COVID-19

Procesul de votare se va desfășura cu respectarea regulilor sanitare de combatere a pandemiei de COVID-19 stabilite de către autoritățile competente din România, respectiv Lituania și Letonia, pentru desfășurarea alegerilor în anul 2020.

Principalele măsuri pentru prevenirea contaminării și limitarea riscului de îmbolnăvire cu noul coronavirus (SARS-CoV-2) în cazul secțiilor de votare din străinătate sunt:

  • Accesul în secția de votare este condiționat de purtarea corespunzătoare (astfel încât să acopere atât gura cât și nasul) a măștii de protecție.
  • Pe durata prezenței în secția de votare, se va respecta în permanență distanța de siguranță de cel puțin 1 metru între persoane și cel puțin 2 metri la momentul identificării alegătorului de către operator. În acest scop, accesul alegătorilor în incinta secției de votare va fi organizat în mod eșalonat.
  • Este obligatorie igienizarea mâinilor la intrarea și ieșirea din secția de votare, cu gelul dezinfectant pus la dispoziție, precum și după fiecare contact direct cu alte persoane.
  • Sediile secțiilor de votare vor fi dezinfectate înainte și după terminarea votării, în ambele zile de votare.
  • Alegătorii trebuie să respecte cu strictețe toate indicațiile membrilor secției de votare și ale angajaților însărcinați cu paza în ceea ce privește regulile de acces și de conduită pe durata prezenței în secția de votare, pentru prevenirea infectării și limitarea riscului de îmbolnăvire.
  • Fiecare cetățean are responsabilitatea individuală de a respecta prevederile în vigoare pentru evitarea contaminărilor, precum: evitarea părăsirii domiciliului de către persoanele care prezintă simptome (infecție respiratorie sau febră peste 37,5⁰C), care au fost în izolare sau carantină în ultimele 14 zile sau au fost în contact cu persoane pozitive în ultimele 14 zile.
  • Vă recomandăm să veniți la vot neînsoțiți de minori și să evitați aglomerările de persoane, cu atât mai mult cu cât votul în străinătate se desfășoară pe durata a două zile (5 și 6 decembrie) și puteți vota și în ziua de sâmbătă, 5 decembrie.

​Pentru mai multe informații despre măsurile sanitare:

Întrebări frecvente

  1. Votul prin corespondență
  2. Votul la secția de votare

Alte link-uri utile:

29 iulie 2020 – Ziua Imnului Național

Astăzi 29 iulie, România serbează Ziua Imnului Național, eveniment care are o însemnătate deosebită pentru țara noastră și poporul român. Imnul național a avut un rol important în menținerea speranței românilor pentru libertate, încununând marile victorii și glorificând eroii țării.

Deșteaptă-te, române! reprezintă esența valorilor și a idealurilor poporului român, iar mesajul său continuă să fie la fel de puternic și motivant și în prezent.

La mulți ani Imnului Național!

La mulți ani, România!

Rezultatele concursului Riga Symphony 2019

Pe 14 decembrie, concursul internațional de instrumente și voce pentru tineret Riga Symphony 2019 s-a încheiat cu un magnific concert de gala la palatul VEF Culture. În cadrul evenimentului, cei mai buni interpreți din mai mult de 20 de țări au avut șansa să concureze pentru titluri de Grand Prix în șapte categorii diferite de concurs.

În acest an un succes deosebit l-au avut participanții din România, care au câștigat cinci medalii de aur și una de argint pentru performanțele lor. De asemenea vocalista românca Ariana Rodocan a câștigat, sansa de la canta la concertul de gala din categoria „Succes mondial – operă și jazz” cu interpretarea uimitoare a „Opera Rock”, îmbinând împreună o arie de operă „Les oiseaux dans la charmille” de Offenbach și un clasic rock „Highway to Hell” de AC / DC.

Consulatul onorific al României felicită întreaga delegație românească pentru rezultate atât de splendide și le urează tinerilor artiști succes și noi oportunități de a crește și de a-și demonstra talentul lumii!

Concurs Riga Symphony 2019

În perioada 11 – 14 decembrie 2019, la Riga are loc un concurs internațional de instrumente și vocale pentru tineret Riga Symphony.

Scopul principal al concursurilor este de a servi drept platformă pentru artiști noi, precum și de a ajuta la dezvoltarea genurilor populare, tradiționale și academice în muzică, consolidarea relațiilor internaționale și colaborări creative, implicând tinerii străini.

În acest an, delegațiile de tineret din Letonia, Lituania, Belarus, Rusia, Malta, Moldova, Polonia, Italia, Germania, Portugalia, România, Republica Cehă, Israel, Estonia, Elveția și alte țări vor avea șansa de a face cunoștință cu cultura muzicală a Letoniei, este un caracter unic și bogăție prin învățarea și interpretarea cântecelor locale. În același timp, festivalul servește ca mijloc de a împărtăși experiențe între mulți compozitori, noi talente și interpreți.

Spectatorii vor avea șansa de a vedea cei mai buni interpreți la concertul GALA din 14 decembrie, la VEF Culture Palace, de la ora 16:00. Biletele sunt disponibile pe https://bilesuparadize.lv/lv/events/event/78316.

Consulatul onorific al României în Letonia încurajează pe toți doritorii să sprijine delegația română să participe la acest eveniment, cit și toți cei care doresc să sprijine amicitia copiilor români și letoni.

Sărbătorirea Zilei Naţionale a României 2019

Pe 25 noiembrie 2019, Ambasada României în Republica Letonia și Republica Lituania și Consulul Onorific al României în Republica Letonia și-au întâmpinat oaspeții la Mazā Ģilde pentru a sărbători Ziua Națională a României în prezența no Excelența Sa, ambasador al României în Republica Letonia, domnul Cosmin George Dinescu.

Seara a început cu discursurile de deschidere ale ambasadorului și consulului onorific, care au fost urmate de un concert a renumitei cântărețăe de operă, doamna Sonora Vaice, și o recepție.

ZILELE FILMULUI ROMÂNESC

23-25 noiembrie 2018

rumanijas_kino_dienas_lat_poster

CINEMA SPLENDID PALACE
Elizabetes Str. 61, Riga
http://www.splendidpalace.lv/en/movies/view/3256

23 noiembrie
Nunta Muta  (2008, regia Horaţiu Mălăele)
18.30
Concurs (1982, regia Dan Pita)
20.15

24 noiembrie
Pădurea Spânzuraţilor (1964, regia Liviu Ciulei)
15:00
E pericoloso sporgersi (1993, regia Nae Caranfil)
18:00
Balanta (1992, regia Lucian Pintilie)
20:00

25 noiembrie
Mihai Viteazul (1971, regia Sergiu Nicolaescu)
16:30
Filantropica (2002, regia: Nae Caranfil)
20:30

Eveniment organizat cu sprijinul Ambasadei României în Lituania şi Letonia şi al Consulatul Onorific al României în Letonia

Intrare libera

Cartea de condoleanţe va fi deschisă la Consulatul Onorific Român din Riga

MCH_6053

Cu regret Majestatea Sa Regele Mihai I al României a decedat pe data de 5 decembrie 2017.

Cartea de condoleanţe va fi deschisă la Consulatul Onorific Român din Riga (str. Brīvības 97, etaj 6) în următoarele zile:

– Joi, 14 decembrie 2017 de la 9:00 până la 18:00

– Vineri, 15 decembrie 2017 de la 9:00 până la 18:00

– Sâmbata, 16 decembrie 2017 de la 9:00 până la 14:00

Toţi care doresc să exprime condoleanţe sunt bine veniţi să semneze Cartea de condoleanţe la Consulatul Onorific Român.

Guvernul României a adoptat Hotărârea de Guvern nr. 870 prin care zilele de 14, 15 şi 16 decembrie sunt declarate zile de doliu naţional.

Consilierul prezidenţial Bogdan Aurescu a efectuat o vizită de lucru în Letonia pe 9 noiembrie 2017

http://www.mfa.gov.lv/en/news/latest-news/58350-foreign-minister-meets-romanian-presidential-advisor

Preşedintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu a efectuat o vizită oficială în Letonia pe 23 – 24 octombrie 2017

Preşedintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu a efectuat o vizită oficială în Letonia în perioada 23 – 24 octombrie 2017. Călin Popescu-Tăriceanu s-a întâlnit cu Preşedintele Letoniei Raimonds Vējonis, Preşedintele Parlamentului Ināra Mūrniece, Vice-preşedintele Parlamentului Inese Lībiņa-Egnere, Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene a Parlamentului Lolita Čigāne, Ministrul Afacerilor Externe Edgars Rinkēvičs şi Directorul Centrului NATO pentru Comunicare Strategică Jānis Sārts.

Pe parcursul vizitei Preşedintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu a depus flori la Monumentul Libertăţii, a vizitat Muzeul Ocupaţiei şi Muzeul Naţional de Artă a Letoniei.

Senatorul Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe Nicu Fălcoi şi senatorul Comisiei pentru transport şi energie Fejér László-Ödön au acompaniat pe Preşedintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu în vizita oficială în Letonia.

Pentru mai multe informaţii:

http://www.president.lv/pk/content/?cat_id=605&art_id=25293

http://www.saeima.lv/en/news/saeima-news/26263-inara-murniece-latvia-and-romania-should-continue-to-join-forces-to-boost-nato-presence-in-the-region

http://www.mfa.gov.lv/en/news/latest-news/58174-edgars-rinkevics-and-president-of-the-romanian-senate-discuss-ways-of-improving-dialogue-between-both-countries

Ţinem pumnii ca Bucureştiul să devină casa nouă a Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA)

Cântăreaţa letonă de operă Kristine Opolais a dat un concert în cadrul Festivalului Enescu la Bucureşti

Kristine-Opolais

Artişti celebri din întreaga lume au participat la ediţia 2017 a Festivalului Enescu care a avut loc între 2 şi 24 septembrie in România. În cadrul Festivalului au fost interpretate operele renumitului compozitor român George Enescu, precum şi lucrările altor maeştri de muzică clasică şi contemporană. În cadrul Festivalului efectele tehnologiilor moderne au fost folosite pentru a prezenta compoziţiile celebre într-o lumină nouă. Mulţi artişti renumiţi de muzică clasică au participat la Festivalul Enescu, acompaniaţi de faimoasele orchestre precum Orchestra Scala di Milano, Orchestra Accademia Nazionale di Santa Cecilia, Royal Concertgebouw Amsterdam, Munchner Philharmoniker, London Philharmonic Orchestra, French National Orchestra, etc. Cântăreaţa letonă de operă Kristine Opolais a participat cu un program de recital pe data de 22 septembrie la Ateneul Român.

Cursuri de Vară de limba română, de cultură şi civilizaţie românească

image-2017-07-25-21922786-41-scoala-vara-limba-romana

În perioada 24 iulie – 6 august 2017 Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti organizează a 57-a ediţie a Cursurilor de Vară de limba română, de cultură şi civilizaţie românească. Pe parcursul a 57 ani de experienţă Cursurile de Vară a Universităţii din Bucureşti au căpătat renume şi prestigiu prin participarea a multor profesori şi academicieni renumiţi, precum şi studenţi şi artişti destinşi. Programul include cursuri intensive de limba română, lecţii despre cultura şi civilizaţie română, workshop-uri (ascultare, obiceiuri şi tradiţii române, teatru), filmuri române, program cultural şi excursii, seri multiculturale.

Dacă sunteţi interesaţi să cunoaşteţi mai mult despre România şi să aveţi o experienţă magnifică de studii, vă rugăm să planificaţi următoarea călătorie din timp. Pentru mai multe informaţii: http://www.unibuc.ro/e/n/studii/summ-scho/index.php

Şcoli de vară sunt organizate şi de alte universităţi române din ţară.

__________________________________________________________________

Să susţinem corul român Corala “Ciprian Porumbescu” în cadrul European Choir Games desfăşurat la Riga în perioada 16 – 23 iulie, 2017

Dorim mult succes, multe clipe frumoase şi prieteni noi tuturor participanţilor acestui eveniment minunat!

______________________________________________________________

Cel mai nou InfoBulletin a Camerei de Comerţ şi Industrie a României

Camera de Comerț și Industrie a României

tp://ccir.ro/wp-content/uploads/2014/11/iBno88_2017-2.pdf

Descrie oferta românească de afaceri pentru piaţa externă

__________________________________________________________________

Summitul „Iniţiativei celor Trei Mări” va avea loc în România în 2018

image-2017-06-1-21796915-41-donald-trump-klaus-iohannis
Preşedintele României împreuna cu Preşedintele Statelor Unite ale Americii în Varşovia, Polonia

Joi, 6 iulie 2017 Preşedintele României Excelenţa Sa Klaus Iohannis a participat la Summitul „Iniţiativei celor Trei Mări” din Varşovia, alături de lideri din alte 12 state (Baltică – Adriatică – Neagră). Preşedintele SUA, Donald Trump, a participat în calitate de învitat special. Preşedintele României a subliniat că valoarea adăugată a acestei iniţiative poate consta în capacitatea sa de a contura proiecte concrete de interconectare, în special în domeniile transporturi şi energie.

(Sursa: Agerpres)

____________________________________________________________________

O iniţiativă minunată de la inimă la inimă

joy4nepal-alex-gavan-scoala-din-okhaldhunga-construita

Două şcoli au fost finalizate şi a început construcţia celei de-a treia în Nepal, finanţate din fondurile donate de români în cadrul campaniei „Bucurie pentru Nepal”, lansată de alpinistul Alex Gavan în 2015. Peste 36.000 de oameni au răspuns apelului, strângând suma de 106,576 EUR în donaţii. Cele două şcoli au fost reconstruite pe locul celor total distruse de cutremur în zone izolate şi defavorizate, şi găzduiesc acum peste 150 de copii de gradiniţă şi clase primare.

(sursa: hotnews.ro)

________________________________________________________________________________

În perioada 17 martie 2017 – 3 ianuarie 2018 Muzeul Guggenheim, New York face o expoziţie a operelor lui Constantin Brâncuşi.

 Muse (La muse) / Muza, 1912

85.3317_ph_web

Muse

În primele decenii ale secolului XX, Brâncuşi a creat un corpus de lucrări inovatoare, prin care a schimbat traiectoria sculpturii moderne” (Guggenheim Museum website)